despre ce ne permitem
Se ia una bucată din afirmaţiile celor de la FMI , se amestecă bine şi se bea în loc de cafea:
“România nu este o ţară bogată. Nu îşi poate permite un sector public de tip Mercedez Benz, dar îşi poate permite un sector public de tip Dacia. Nu este nicio problemă cu Dacia, este o maşină foarte bună. Sectorul public trebuie limitat la capacitatea de plată pe care o are bugetul”, a declarat Jeffrey Franks în cadrul conferinţei de presă organizate la finalul misiunii de evaluare.
În primul rând, nu este o ţară bogată pentru că nici bogăţiile naturale nu mai sunt ale ei.
Da, de acord. Ia să dea înapoi parlamentarii, senatorii, deputaţii şi toţi cei din posturi “meritate” în care au ales prin “aleşi de popor” : maşinile pe care le schimbă asemenea şosetelor şi numai Dacii nu sunt; vacanţele în Brazilia, Peru etc; studiile în străinătate ale copiilor -că doar nu vor învăţa într-o ţară unde învăţământul este la pământ şi nu are vreo universitate în top 500 -; să nu-şi mai crească salariile la fel de des ca preţurile şi impozitele…..ş.a.m.d.
Acum, despre un altfel de comportament, la fel de frumos şi plăcut:
Colegii din mijloacele de transport. N-am găsit altă …rimă?!
Mai ales genul acela care chiar dacă nu coboară la prima staţie, nici nu se dau o ţâră mai în spate ca să ai şi tu loc şi să nu vezi constelaţii atunci când se deschide uşa. [Asta îmi aminteşte de o istorioară de a lui Dan Puric pe care am auzit-o&văzut-o ieri-din seria Aiud-, mai exact de aceasta]
Sau cei care îşi fac loc cu coatele în abdomenul altora , doar pentru că alţii sunt nesimţiţi şi nu se dau mai în spate sau la o parte. Şi dacă le răspunzi că nu mai ai unde să te duci, mai ai parte şi de priviri răutăcioase până cobori, adică cum îndrăzneşti să mai şi răspunzi.
Nu zic că nu găseşti şi indivizi care să se împingă şi în spate, spatele tău zic, doar pentru că :
- -sunt în etate
- -le este lene să te întrebe dacă cobori şi tu
- -pe baza punctului 1 , consideră că noua generaţie este doar de nesimţiţi şi astfel numai ei au drepturi.
Editare: nu că mi-ar fi ruşine nici cu cei tineri, care şi ei stau lipiţi de om precum ghiozdanul de elev, sau dau din coate să se bage în faţă când vine metroul şi mai nou sunt tare supăraţi când nu pot trece de cel din faţă, care are şi el în faţă oameni în etate. Eh, nimeni nu este perfect, nu?
Şi vorbim de autobuze &metrou la ora 7.00-7.30 a.m.
vedete, care vedete?
Pornind de la articolul lui T.Morar despre acei indivizi care ajung pe ecrane din te miri ce motive şi care au revoluţionat bineînţeles roata, încerc să-mi dau seama cine le-a dat titulatura actuală, care valorează mai mult decât un serviciu, cea de vedetă : televiziunea sau telespectatorii?Dacă telespectatorii, pe ce criterii?În ce priveşte televiziunea, ştim deja care sunt criteriile, anume : audienţă,audienţă şi ………ce să fie oare?…..audienţă.
Nu înţeleg nici de ce se justifică realizatorii/televiziunile că asta e ceea ce doresc cei de acasă…poate de acasă de la ei, pentru că pe mine nu poate decât să mă uimească prostia “vedetelor” de a intra şi a crea n scandaluri de parcă televiziunea ar fi piaţa lor în care-şi spală hainele murdare, ca şi cum chestiile astea ar îmbogăţi cultural sau financiar pe cei care stau şi privesc de acasă.
Dar cine ştie, poate o să asistăm la naştere unui nou tip de emisiuni “culturale”, în care întrebările pentru câştigarea premiului vor fi exact cele inspirate din viaţa “intimă”, “pasională” a celor ce apar la televizor, a politicienilor şi a te miri cui. Iar dacă nu şti să răspunzi, probabil vei fi noul tip de analfabet…..
Până la urmă, cred că nici nu ştiu de ce mă mai mir, având în vedere evenimentele din istoria naţională [posibile deoarece nu sunt sigură de veridicitatea lor, aşadar....], cum ar fi :
O controversa similara, dar fara impact international, o ridica si chestiunea ipoteticelor tablite dacice din aur de la Sinaia. Se pare ca, in secolul al XIX-lea, in jurul anului 1873, au fost descoperite, fie in cadrul unor lucrari efectuate la temelia Manastirii Sinaia (pe locul unui fost altar al cultului zalmoxian?), fie la saparea fundatiei Castelului Peles, un numar neprecizat de tablite de aur cu inscriptii dacice.
După ce au fost copiate pe alte tăbliţe, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I (căruia îi fuseseră dăruite de premierul Lascar Catargiu) pentru a finanţa construcţia reşedintei sale montane, în timp ce altă parte ar fi fost depozitate în tezaurul Băncii Naţionale şi ar fi luat drumul Moscovei, împreună cu Cloşca cu puii de aur şi alte valori, în timpul momentelor critice de la finalul primului Război Mondial.(Preluare de pe Descopera.ro)
Să mai zică cineva că nu respectăm până la a cinsti istoria ……Suntem patrioţi, ce pitpalacu’.
Subiectul mă face să mă gândesc şi la cărţile vândute de şi cu diverse ziare. Sincer, m-ar interesa o analiză, comparativă desigur, între emisiunile cu “vedetele de sticlă” şi vânzările de cărţi. Nu că bieţii patroni de ziare nu ar avea nimic de câştigat din vânzarea de cultură sau că românii nu ar fi şi snobi, doar merg la biserică postiind dar nu pierd ocazia să se înjure ca la uşa cortului şi asta tot la biserică.
20 de ani
Foto: Marius"Michel" Mihalache (http://www.flickr.com/photos/michel2233/)
În urmă cu 20 ani, în decembrie 1989 , a avut loc ceea ce numim încă ….Revoluţie. Acum 20 de ani , aveam 8 ani şi înţelegeam că evenimentul are legătură cu Ceauşescu.
Ce mă mai necăjisem în urmă cu o săptămână sau 2,când mi se luase cravata de pionier [probabil că nu mi facusem tema, sau nu ascultasem ce mi spusese tovarăşa-şefă de Gestapo, nu alta-..motivul nu mi-l mai amintesc], iar când a început Revoluţia m-am gândit bineînţeles că avea legătură cu cravata mea [deh, copil de 8 ani], care probabil o şi declanşaşe.
Mii de oameni au murit, iar sacrificiul lor este folosit numai în campanii electorale, pentru atragerea de voturi sau pentru amplificarea grandomaniei
20 de ani fără un rezultat clar, fără cinstirea memoriei celor care au murit-decât ca motiv de paradă, fără judecarea celor care au tras în popor, fără găsirea/recunoaşterea vinovaţilor.
20 de ani-verdictul lui Brucan, poate un verdict prea optimist, unul care ne dădea speranţe când nu mai era cazul.
Iar după 20 de ani….?
Foto:Marius"Michel"Mihalache (http://www.flickr.com/photos/michel2233/)
cum sa treci de sarbatorile de iarna
[de fapt eu scriu acum ca să nu mă acuze lumea că promovez "pornografie" pe blog...]
Mai ales de Revelion, care mă deprimă groaznic, mai groaznic şi decât Valentinul lor şi Dragobetele nostru.
Bine, de când cu criza mă deprimă orice. Mă deprimă frigul de afară, din casă, până să-nceapă ninsoarea mă deprima lipsa ei, alegerile şi că am votat degeaba-ştiam oricum că votez degeaba, dar….data viitoare rămân fie acasă, fie plec în drumeţii, numai să nu văd urne de vot [ce ţi-e cu limba română-vezi primul sens, cred că s-ar potrivi mai bine pentru alegeri 
].
Dar să revin la titlu. Ce rost are să sărbătoresc ceva [adică revelionul, în cazul de faţă], să-mi stabilesc obiective [pe care le pot stabili pe tot parcursul anului]într-o seară? Şi până la urmă, doar treci dintr-o seară în altă zi .
Şi cum mi-a dispărut pofta de bătut câmpii, închei cu Guess Who
reclama sau sablon?
Am observat şi eu prin unele staţii de autobuz, următoarea imagine:
Copyright http://www.shopstory.ro/2009/09/e-atat-de-usor-sa-promovezi/
Sincer, numai la cancer la sân mă duce cu gândul când o văd, precum mă şi încurajează să-mi folosesc capul pentru a promova.
De felul meu nu sunt vreo feministă, cât să mă deranjeze foarte tare misoginismele, însă în acest caz aş fi preferat un nud/bust decât imaginea de mai sus.Înţeleg că face apel către toate tipurile de femei, inclusiv cele care se consideră sexy, dar am impresia că mesajul privind cancerul mamar se pierde.
În plus, se perpetuează impresia că numai aspectul te ajută în carieră.Greşit!Din vremuri imemoriabile te ajută PCR-ul, că doar nu competenţa. Probabil şi aspectul are partea lui, te propulsează.
Da, recunosc: am şi eu bluze decoltate, însă nu-mi pun baza în ele şi din câte ştiu nu gândesc ele în locul meu (deşi dacă ai ce arăta, de ce ar mai conta că gândeşti?)
O campanie de conştientizare reuşită mi se pare în schimb cea de la staţia de metrou Universităţii. Cel puţin acolo nu am impresia că femeia este o bucată de carne căreia îi lipseşte eticheta de preţ.
La alţii arată cam aşa :
Cancer_Ad_by_bellastudios
Campanie cancer la san Italia
Campanie Abu Dhabi
Acum, care dintre imaginile prezentate ar convinge femeile să-şi facă mamografii şi să ia-n serios problema cancerului la sân?
noi contra noi sau ei contra noi
Sau ce înţeleg din peregrinările pe la TV ale analiştilor politici/economişti, oamenilor de afaceri-sponsori de candidaţi la preşedinţie, ale însuşi “candidaţilor” ş.a.m.d.
Înţeleg că suntem “în criză”, iar printre soluţii se vine cu restructurări şi concedieri.
Da, logic, de când cu “criza” se fac angajări pe bandă rulantă-n ţară , cu salarii mai mult decât decente , la standardele din afară, apropiate ca sumă de cele ale guvernanţilor.
Eh, dacă nu citesc presa/casc urechile la TV, să mă prezint şi eu…
Probabil cei care apar în mass-media şi emit păreri, ori trăiesc în alt stat, ori au parte de alte ştiri.
tu cum stai cu comunicarea cerebrala?
Nu încetez a mă mira cum vine SF-ul peste noi. Dacă la începutul lui 2000 eram dezamăgită că nu s-au produs maşini zburătoare (gen cele din The Jetsons), acum văd cum năvălesc în realitate 1984 şi Minority Report (da, am mai scris pe tema asta şi tot nu mă plictisesc).
O prietenă spunea că peliculele şi romanele care le-au stat la bază, precum cele amintite mai sus, nu prind viaţa abia acum, ci sunt create din viaţa pe care deja o trăim şi că începem să uităm valorile adevăratei vieţi sociale.Tind să-i dau dreptate.
Iniţial, “descoperirea/invenţia” din citatul de mai sus , ar urma să fie folosită în scopuri medicale, pentru cei care nu mai pot vorbi decât asistat (vezi cazul lui Stephen Hawking).
Desigur, aşa au zis şi cu clonarea……
Oricum am privi, sunt de părere că nu vom mai deloc intimitate. Nu că până acum am fi avut berechet…dar totuşi.
Aşadar, ce nevoie mai avem de telefoane mobile şi computere?Nu mai bine ne concentrăm să trimitem ce vroiam să spunem via unui gând?
drama absolventului de..orice
Să începem cu absolventul de filologie, că aici vorbesc din experienţă .
- Nu înţeleg de ce suntem priviţi de parcă numai la traduceri ne-ar duce capul.
- Chiar dacă am terminat filologie, înţelegem şi legislaţie şi în genere orice conţine cuvinte
) (recunosc, la economie nu mă bag)
- De-a lungul perindărilor mele în ale serviciului…locurilor de muncă, m-am lovit de aceeaşi poziţie: secretară, sau assistant manager mai nou. Adică numai poziţia asta o poate ocupa un filolog?Bine, mă gândesc că orice om se poate adapta oricărui gen de serviciu, atâta timp cât are un cap cu folosit pentru (şocant!) a gândi. Doar vorba cea,”Omul cât trăieşte, învaţă”.
Mă opresc aici cu aceste mici “observaţii”, că e luni şi n-are rost să mă enervez (prea mult)
Citeşte în continuare »
despre relaţii online şi alte năbădăi
“Articol”scris sub ameninţările directe, indirecte şi inter-directe ale colegilor de la serviciu.Şi a lui Cay (apropo,mulţam de premiu)
Citeam chiar azi via amicilor, un articol asupra dependenţei de “reţelele sociale”:
Una dintre principalele probleme este felul în care conversăm. Scrisul încă reprezintă un instrument de comunicare ce poate fi îmbunătăţit; îi lipsesc nuanţele care pot fi exprimate prin limbajul trupului şi inflexiunea vocii. “Online, nu se poate vedea când caşti”, declară Patricia Wallace, psiholog în cadrul Centrului pentru Tineri Talentaţi “John Hospkins” şi autor al “Psihologia Internetului”.-Elizabeth Bernstein
Despre dependenţă şi interacţiune în lumea virtuală au scris destui, mult mai deştepţi şi mai instruiţi decât mine. Şi totuşi,dacă tot am început a scrie….
Citeşte în continuare »
souveniruri:cana
În general, când te decizi să faci concediul în afara ţării sau când prietenii au ieşiri în străinătate, te gândeşti să le ceri lucruri necesare, de care ai mare nevoie şi nu le găseşti în ţară, sau cosmetice.
Asta, în general.
Hobby-ul meu este altul: colecţionez căni.
Consider că acest tip de souveniruri este grav discriminat.Imprimeul de pe tricouri iese la spălat,bibelourile mai cad, singurele care mai rezistă : magneţii de frigider şi cănile (nu ştiu alţii cum procedează, dar eu le păzesc ca pe ochii din cap -de fapt mă gândesc să le fac şi un seif special ) )
Aşa că dacă aveţi de gând să-mi faceţi vreun cadou şi nu ştiaţi ce, gândiţi-vă la căni
who’s bad?(pentru cei ce au apus)
De zece (parcă) zile de când s-a prăpădit amărâtul de Michael, ziarele şi televiziunile au urlat întruna. Au vuit non stop şi îmi rezerv dreptul să cred că nu pentru a-l plânge pe cel dispărut, ci pentru a vinde cât mai mult şi a sălta ratingul, fapte nu de prost gust, ci de foarte prost gust şi o chestie ieftină.
La fel ca şi la moartea lui Marian Cozma, ecoul şi fuga după rating au umbrit adevărata ştire şi durerea reală, aceea că un om a murit! Citeşte în continuare »
B.Fit in the Street 2009 (Photowalk 16)
Voala?
Spectacol Malabar
După ce în urmă cu un an am pierdut B.Fit in the street şi după luni lipsă de la photowalk-uri, duminică (31 mai 2009) am reuşit să scutur praful de pe aparatul foto.
Sincer, ieşirea a fost foarte pe gustul meu, chiar îmi era dor de un specatcol în stradă.
Nu ştiu cum a fost publicul în primele 3 zile, pentru că începând în cursul săptămânii nu am mai ajuns,însă Paul & Co. au luat pulsul reprezentaţiilor încă de la început.
Tot ce pot să spun, după un tur Universitate-Cişmigiu-Constituţiei, unele luate de două ori la picior, o mică febră musculară, ca să îi citez pe cei de la Voala (cred) : Let us do it again!.
Reprezentaţie a companiei Caramantran
de ce nu se găseşte cultura la fel de des precum mâncarea?
Şi o idee de campanie pe bloguri. Ar fi una utilă
Poate una dintre puţinele campanii ProTv cu noimă şi care m-a mişcat.Mă bucură faptul că “motorul” este tot Paula Herlo, câştigătoarea Emmy. Încă n-am ajuns să donez, însă sper să o fac destul de curând. O campanie care merită să fie susţinută!
Anamaria, Andreea, ne mobilizăm?
Acu legat de titlu. Serios. Azi am ajuns la concluzia că prin centru (şi aici mă refer la Unirii-Tineretului), sunt mai dese magazinele cu mâncare/haine/bijuterii , etc decât librăriile.
Am coborât aşadar la Unirea. Şi am luat-o direct spre diverta (de ce îmi sună aiurea “direct spre diverta”? ). Căutam cartea despre care am scris recent (Nu are momentan titlu), dat fiind faptul că atunci când o tulesc de la serviciu uit/mai intervine câte ceva să mai trec prin librării.
Buuun.
Mă uit la stânga, mă uit în dreapta, centru. Nimiiiic.
Fac iară capul girofar şi îmi pică ochii pe computerul unde se verifică dacă sunt cărţiile pe stoc.
Citeşte în continuare »
fericire in rate
Well, that's enough.F*ck it! (cu telefonul mobil)
Despre fericire.În general
Ori de câte ori mă-ntâlnesc cu un bun prieten , discuţiile noastre par să conducă spre aceeaşi concluzie (şi oarecum cu Claudiu aici ) : serviciul şi societatea actuală ne cam mânăncă şansele la fericire.
Încep să cred că fericirea are permis de conducere şi destule maşini cât să n-o ajung din urmă…
Casă-serviciu-flirtat cu Citeşte în continuare »
top nervi la metrou
Asta în afară de faptul că pentru unii oameni marţea cu ale ei 3 ceasuri rele, se întâmplă în orice altă zi, dar nu marţi.
Şi pentru că am revenit la programul de toamnă (în ce priveşte vremea de afară), azi am avut încă de dimineaţă o zi “roditoare” şi în ce priveşte nervii la metrou.
Citeşte în continuare »
