daydream in a cup

“Articol”scris sub ameninţările directe, indirecte şi inter-directe ale colegilor de la serviciu.Şi a lui Cay (apropo,mulţam de premiu)

Citeam chiar azi via amicilor, un articol asupra dependenţei de “reţelele sociale”:

Una dintre principalele probleme este felul în care conversăm. Scrisul încă reprezintă un instrument de comunicare ce poate fi îmbunătăţit; îi lipsesc nuanţele care pot fi exprimate prin limbajul trupului şi inflexiunea vocii. “Online, nu se poate vedea când caşti”, declară Patricia Wallace, psiholog în cadrul Centrului pentru Tineri Talentaţi “John Hospkins” şi autor al “Psihologia Internetului”.-Elizabeth Bernstein

Despre dependenţă şi interacţiune în lumea virtuală au scris destui, mult mai deştepţi şi mai instruiţi decât mine. Şi totuşi,dacă tot am început a scrie….

Poate o să şocheze, însă consider că există lipsă de comunicare  chiar şi în relaţiile stabilite în virtual.

Poţi să adaugi “n”oameni, vecini/rude/colegi/prieteni şi abia să schimbi două vorbe cu ei. Fie datorită lipsei timpului liber, fie conflictelor negrăite (vai, dar cum , tipa cea mai populară de la….şi…..nu se înţeleg?tuuuu, ţaţooo) şi nerecunoscute, sau interioare , părerii că nu ai ceva demn de comunicat “lumii”. Şi chiar aşa,  cu ce o să îi ajute pe ei că au aflat ceea ce tocmai ai făcut?Sau invers….

Nu ştiu cum e la alţii, dar de câand lucrez, reuşesc să dau din ce în ce mai greu de  prietenii din facultate, liceu, etc.

O altă situaţie ar fi  că poţi să petreci 8 ore la serviciu, cu colegii şi  să schimbi doar 2 vorbe. Bine, în mod logic asta poate să însemne , zic eu următoarele:

1. comunicarea online , la serviciu , este mult mai bună decât cea faţă-n faţă şi poate să ajute comunicarea reală, dintre direcţii
2. mediul virtual ne absoarbe în totalitate, ne captează integral atenţia, fără  a ne mai permite prea mult timp pentru socializarea reală.
3. şi să nu uităm , pe criza asta nu-i mai arde nimănui aşa de mult de socializare, când trebuie să drămuieşti foarte atent salariul

Am fost coerentă până aici sau am luat-o pe câmpii? ))

În stilul aiuristic şi datorită multitudinii  de probleme existenţiale care dau năvală asupra mea când încep să scriu, continuăm…..

Am aflat (tot azi-după cum se vede a fost o zi foarte……culturală pentru mine) de ce nu pot să sufăr pisicile : au 230 de oase, în timp ce noi avem doar 206. Oare care oase le dor la reumatism?Mda….de investigat.

Toamna se numără reparaţiile

Asta în cazul în care nu ai norocul să găseşti doar 1 om serios , care să facă treabă bună şi să aibă ghinionul de a nu se fi clonat.

Sau poţi să găseşti mai mulţi , de treabă şi  serioşi şi cu un şef de echipă stresant.

Oricum, ambele cazuri sunt la fel de…deprimante:

În primul, reparaţiile durează de aproape 8 luni.

Iar la al doilea, presiunea… (sub toate formele ei).

Şi că tot veni vorba de toamnă…..

Ce înseamnă să fi născut într-un anotimp anume….

De când s-a stricat vremea, am intrat în….hibernare. Sau autumnare, ca să fim corecţi. Mă simt fără chef, plictisită (nu este pleonasm, da?)  iar din discuţiile purtate şi studiile sociologice întreprinse , situaţia parea să se..extindă, cred că este epidemie )

Eh, nu mai este mult până la iarnă….. (spre bucuria mea)

Iar în loc de concluzie:

În cele 3 (zice-se ) săptămâni cât au durat….îmbunătăţirile (ca să se vadă că ştiu şi alţi termeni în afară de reparaţii ) la Pasajul Unirii, am descoperit că ajung mult mai repede şi chiar mai devreme la serviciu, dacă merg pe jos. Bine, pe jos de la Unirii, dar totuşi, a se lua în calcul că nu alergam. Acum, nu ştiu dacă am făcut şi picioarele frumoase, dar recunosc că plimbările până la serviciu mi-au oferit destulă energie.

No related posts.