daydream in a cup

În urmă cu 20 ani, în decembrie 1989 , a avut loc ceea ce numim încă ….Revoluţie. Acum 20 de ani , aveam 8 ani şi înţelegeam că evenimentul are legătură cu Ceauşescu.

Ce mă mai necăjisem în urmă cu o săptămână sau 2,când mi se luase cravata de pionier [probabil că nu mi facusem tema, sau nu ascultasem ce mi spusese tovarăşa-şefă de Gestapo, nu alta-..motivul nu mi-l mai amintesc],  iar când a început Revoluţia m-am gândit bineînţeles că avea legătură cu cravata mea [deh, copil de 8 ani], care probabil o şi declanşaşe.

Mii de oameni au murit, iar sacrificiul lor este folosit numai în campanii electorale, pentru atragerea de voturi sau pentru amplificarea grandomaniei

Şi dacă există oameni în România care considera că Iliescu ar trebui judecat pentru ce s-a întâmplat la Revoluţie, acesta se întreabă: “Cine ar putea să mă judece pe mine în legatură cu Revoluţia română?”. Dacă s-ar încerca judecarea lui, acest lucru “ar provoca un protest general în întreaga ţară“, crede Ion Iliescu.

20 de ani fără un rezultat clar, fără cinstirea memoriei celor care au murit-decât  ca motiv de paradă, fără judecarea celor care au tras în popor,  fără găsirea/recunoaşterea vinovaţilor.

20 de ani-verdictul lui Brucan, poate un verdict prea optimist, unul care ne dădea speranţe când nu mai era cazul.

Iar după 20 de ani….?

Se iau următoarele titluri:
Piloţii Carpatair sau Experiența piloților
şi
Airplane crash lands in Hudson River.
Acum, nu-mi aduc aminte să fi citit vreun ziar în care să se fi luat un interviu celor doi piloţi de la noi.Sau măcar să fi văzut o fotografie cu ei pe prima pagina. Sau ce să mai vorbesc de participarea lor la toc şouri…
Chestie care, mi se pare cam tristă.
Mă uitam la şou lui Letterman, de pe AXN, când mi-am dat seama că la noi nu s-a făcut nimic asemănător.
Un tricou, un wallpaper, un puzzle, ceva…
Nimic. La americani se comercializează orice.
La noi, nici lucrurile bune. În schimb, de cele rele sunt pline ziarele şi ştirile TV.
.

Oare de ce nu ştim să ne mândrim cu ce avem bun?

Coz we are so young now, we are so young, so young now
And when tommorow comes, we can do it all again

We are chasin’ the moon
Just running wild and free
We are following through
Every dream and every need

And it really doesn’t matter that we don’t eat
And it really doesn’t matter if we never sleep
No it really doesn’t matter, really doesn’t matter at all

.

Zilele astea m-am întâlnit cu unii dintre oamenii dragi sufletului meu şi mă bucur că am reuşit asta până-n anul nou.Cu toate că nu ambele întâlniri au fost plănuite.
Pe anul ăsta sau cel viitor mai îmi rămân câteva dorinţe de realizat, şi sper să apară şi altele, dar alea principele sunt
Read the rest of this entry »

Ieri au avut loc concertele şi spectacolul pentru (nu scriu dedicate, pentru că sunt de părere că acum, Erica va fi mai mult timp printre noi) Erica.
Chiar mi-aş fi dorit să iau parte la miracolul înfăptuit de Cabral, însă n-am reuşit, iar anul ăsta cred că am fost mai obosită decât în zece.
Mă bucur să văd că acţiunea lui Cabral a avut aşa succes şi oamenii au participat în număr mare, dacă nu în persoană, ci mai ales ca ajutor.
Mă-ntreb doar dacă voi apucă, eu sau urmaşii mei, ziua în care statul chiar va face ceva pentru cetăţean, nu doar împotriva lui, nu doar să-l fure, să-l înhame la plata a unşpe mii de taxe şi tăxuleţe, nu doar să-l mintă, să-l amăgească cu promisiuni pe perioadă limitată, până capătă votul.

Felicitări Cabral, felicitări tuturor celor care au donat şi vor dona (am să o fac şi eu) şi La mulţi ani şi sănătate Erica! Îţi mulţumim că ne-ai atins inimile!

Photowalk

Din păcate la celelalte 5 am cam tras chiula (zăpăceala la servciu, mici începuturi de depresii, etc).

Însă duminică, la o zi după lansarea siteului photowalk (mulţumim Paul) am reuşit să-mi fac şi eu (re) apariţia.

De data am fost mai puţini, adică Paul, Jamayk, TSK,  o faţă nouă, Sorin şi Mihai  iar traseul ceva mai cunoscut mie (nu ştiu dacă asta e bine ori nu) adică Universitate-Parcul Carol (pe traseul iniţial mai era şi Parcul Tineretului, însă băieţii petrecuseră cu o seară înainte, la ziua lui Jama -mulţam că mi-aţi zis şi mie…(la mulţi ani Jama!)- şi erau cam obosiţi)
Read the rest of this entry »

Chestia asta trebuia scrisă de alaltăieri, dar nu mai ştiu cu ce m-am luat.
În schimb, dragul de Iohan are o viteză de mă face de ruşine.
Read the rest of this entry »

Ieri am fost la Juanes. Sincer, nici nu-mi plănuisem să merg, dar dacă s-a ivit ocazia…de ce nu?
Şi nu regret că am mers, pentru că a fost un concert DE-MEN-ŢIAL!!
A predominat rock-ul colombian (tipul a cântat într-o trupă de heavy metal înainte, însă şi baladele rock).
Din păcate, încă nu m-am prins cum să fac să pot intra cu aparatul foto (bine, nu cu sony ul semi-pro, dar măcar cu vreo savonieră ), aşa că după ce descarc înregistrările şi clipurile, îmi cer scuze pentru …ne claritate…..

Read the rest of this entry »

De obicei nu îmi prea place să mă laud.Probabil că sunt fraieră, nu zic nu…..dar chiar nu ştiu, na, niciodată nu mi-a plăcut.
Dar să continuam.
Vinerea trecută m-au sunat de la Clandestino, mai exact,
Read the rest of this entry »

Eh, scrierea asta trebuia să apară mai demult, dar cum în cea mai mare parte a timpului sunt ocupată să-mi fac nervi……
Mă rog, ideea este că trebuia să apară în perioada în care au apărut caricaturile la adresa României, cu ocazia Euro 2008. Apropo de EURO 2008, se pare că nici Jon Stewart nu se aştepta să facem o figură bună şi să punem beţe-n roate Italiei sau Franţei.[din păcate nu au pus încă episodul de ieri -14 iunie- pe site.....]
Mă uitam în acea zi la Sinteza zilei de pe antena3 şi ascultam părerile “avizate” ale lui Vali Stan, că bietul Cristoiu a ajuns decor.Sau aşa mi se pare.
Dacă-ţi dai cu părerea, ministru fiind să zicem, şi este o părere spontană, nespeechiuită, nu-i bine.Cum îndrăzneşti să spui ce gândeşti, sau să fii sincer?
Dacă iei atitudine faţă de ceea ce crezi că ar putea dăuna (şi mai mult) imaginii ţării tale, asta în calitate de ambasador, ai atitudine comunistă, ce dacă există dreptul la replică.
Nu înţeleg o altă chestie. În ce calitate emite dl.Stan aceste judecăţi ?
Doi la mână, dacă atitudinea jandarmului din caricatură nu era aşa de ….colţoasă (?)/subtilă/răutăcioasă, poate m-ar fi amuzant. Aşa însă……
Concluzia, care este? Să îi lăsăm pe toţi să se ştergă cu noi pe picioare?Să nu avem nici o opinie?
Să….ciocu mic?
Andrei?Ai legătura!

[EN]
Briefly, I ve wrote about the cartoons/caricatures presented in a Swiss newspaper and addressed to Romania.Not as bad as those about Allah/Mohammed, but….come on! We are there to play, and not all Romanians are gypsies or like to steal/beg!
Our ambassador there, used his right to reply to clear things out. In the country, there was another reaction. Bad if you clear wrong made impressions, bad if you don.t.
Honestly, I don’ t know what a good Romanian, in the eyes of mass media, journalists, political analystis should really look like.

Pauzele lungi şi dese duc la :

Sau oameni talentaţi “fabricaţi” în România.

Despre primul clip, cu Pavarotti din Banat, păcat că nu ştim să apreciem talentul, acolo unde există şi se promovează în schimb doar non talentul, de la funduri şi sâni la ghiuluri şi guiţături.

Cum zice un amic

Mihai
Votati-l ca merita!

Pentru noi, pentru români, Crăciunul ar trebui să aibă ceva mai mult decît sensul comercial pe care încearcă (de asemenea) să-l preia din globalizare.
Cu 2, 3 zile înainte de Crăciun, pe străzile Bucureştiului, cît şi în restul ţării mureau tinerii din 89 pentru ceea ce numim noi azi LIBERTATE, pentru salvarea noastră, a celor de azi, din 2007.
Aş vrea să cred că gestul lor nu a fost uitat şi va rămîne mereu în memoria noastră, mai mult decît un titlu într-un ziar, o ştire la tv.
Preţul plătit pentru a fi LIBERI!
UN articol din Decembrie 2006

photo by Alonso Díaz

Nu ştiu dacă am mai scris de auzul meu fin ca de iepure-nu că despre el ar fi vorba- însă câteodată nu mă lasă să pierd momente şi gesturi mărunte care fac totuşi viaţa frumoasă.
Ca de exemplu astă seară, cînd eram în faţa tv ului, discutînd cîte în lună şi în stele cu mama, punînd accent mai ales pe faptul că în România sunt destule persoane care se plîng de ea (de ţară adică), însă nu fac nimica. Şi da, vreau să zic că prea suntem o ţară de “analişti” sau cum s-o zice ăstora de fac tac-şouri (da, există o intenţie în scrierea cuvîntului talk show aşa), dar cînd vine vorba să şi facă ceva, dau înapoi.
Doamnelor şi domnilor, faptele nu au loc singure, de la ele putere. Lucrurile nu doar se întîmplă, sunt şi provocate. Se gîndeşte dar se şi acţionează.
Sau mai pe scurt, ascultaţi de la început pînă la sfîrşit “DEŞTEAPTĂ-TE Române!” şi reţineţi titlul.

Dar cum spuneam, nu este vorba (nici&numai) de acest lucru.
La un moment dat, am auzit o timidă/surdă muzică de fanfară. Sau de bîlci, cum spun americanii, că la ei fanfarele nu-şi fac apariţia numai la evenimente militare/politice. Prima dată am crezut că vine de la serial (Midsommer Crimes sau Murders), dar parcă nu se potrivea cu scenariul (oamenii se cam omorau pe acolo, cam sadic din partea regizorului să aducă fanfară sau să introducă o fanfară şi pe fundalul ei să-şi ia ăştia zilele, nu credeţi?).
Am ignorat-o aşadar, dar curiozitatea mea nu. Astfel, deschizând geamul (după ce “amuţisem” televizorul şi nu mai aveam mult pînă la a face urechea pâlnie, să-mi dau seama cărui vecin îi place muzica Jazz (a la Louis Armstrong) ), m-am trezit că asist la o “serenadă” de sezon a patru tineri îmbrăcaţi ca Moş Crăciun. Patru oameni care s-au decis să mai spargă agitaţia/monotonia specifică pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă (apropo, credeţi că o să avem zăpadă anul ăsta? ), făcînd un gest poate comercial (şi preluat) într-un fel, dar spontan.

Sincer, acesta este motivul pentru care îl apreciez pe Mălaimare ca ….nu artist….dar om de show biz. Sau iniţiativele Institutului Cultural Român din vara asta.
Faptele care dau rezultate sunt cele spontane. Bine şi gîndite într-un anume fel, dar care dau impresia de spontane.

Şi ca orice lucru care mă impresionează, mă pune şi pe gânduri. În sensul că, suntem atît de prinşi în a comenta, a vedea lucrurile în gri, că nu mai vedem gesturile mărunte şi frumoase care au loc în jurul nostru. Suntem prea ocupaţi să vedem nuanţele de gri.

Louis

Israel Kamakawiwo’ole -Somewhere Over the Rainbow/What a Wonderful World

Arăţi bine! Respect

Foto şi editare: NMP (adică eu )

Din ciclul amintiri de acu’ cîteva luni, prezentăm azi.

De cînd am început să aştern gînduri pe internet, rar am găsit ceva care să-mi capteze atenţia. Şi mă refer aici la articole, bloguri şi de ce nu, benzi desenate.
Read the rest of this entry »