Archive for the ‘merită citit(e)’ Category
drama absolventului de..orice
Să începem cu absolventul de filologie, că aici vorbesc din experienţă .
- Nu înţeleg de ce suntem priviţi de parcă numai la traduceri ne-ar duce capul.
- Chiar dacă am terminat filologie, înţelegem şi legislaţie şi în genere orice conţine cuvinte
) (recunosc, la economie nu mă bag)
- De-a lungul perindărilor mele în ale serviciului…locurilor de muncă, m-am lovit de aceeaşi poziţie: secretară, sau assistant manager mai nou. Adică numai poziţia asta o poate ocupa un filolog?Bine, mă gândesc că orice om se poate adapta oricărui gen de serviciu, atâta timp cât are un cap cu folosit pentru (şocant!) a gândi. Doar vorba cea,”Omul cât trăieşte, învaţă”.
Mă opresc aici cu aceste mici “observaţii”, că e luni şi n-are rost să mă enervez (prea mult)
Read the rest of this entry »
fericire in rate
Despre fericire.În general
Ori de câte ori mă-ntâlnesc cu un bun prieten , discuţiile noastre par să conducă spre aceeaşi concluzie (şi oarecum cu Claudiu aici ) : serviciul şi societatea actuală ne cam mânăncă şansele la fericire.
Încep să cred că fericirea are permis de conducere şi destule maşini cât să n-o ajung din urmă…
Casă-serviciu-flirtat cu Read the rest of this entry »
la mulţi mulţi ani, Erica
Ieri au avut loc concertele şi spectacolul pentru (nu scriu dedicate, pentru că sunt de părere că acum, Erica va fi mai mult timp printre noi) Erica.
Chiar mi-aş fi dorit să iau parte la miracolul înfăptuit de Cabral, însă n-am reuşit, iar anul ăsta cred că am fost mai obosită decât în zece.
Mă bucur să văd că acţiunea lui Cabral a avut aşa succes şi oamenii au participat în număr mare, dacă nu în persoană, ci mai ales ca ajutor.
Mă-ntreb doar dacă voi apucă, eu sau urmaşii mei, ziua în care statul chiar va face ceva pentru cetăţean, nu doar împotriva lui, nu doar să-l fure, să-l înhame la plata a unşpe mii de taxe şi tăxuleţe, nu doar să-l mintă, să-l amăgească cu promisiuni pe perioadă limitată, până capătă votul.
Felicitări Cabral, felicitări tuturor celor care au donat şi vor dona (am să o fac şi eu) şi La mulţi ani şi sănătate Erica! Îţi mulţumim că ne-ai atins inimile!
Scrie şi tu o poveste
Acum o săptamană sau două, am primit de la Marie Jeanne , în offline un mesaj cu un link. Un mesaj provocare
, căruia nu-i poţi spune nu.
Aceasta este provocarea Chitzchitz.Pentru cei care încă copilăresc şi nu uită copilul din ei, pentru următoarele generaţii de copii ( şi hai să recunoaştem că actuala generaţie este cam scăpată de sub control şi fără pic de bun simţ pentru nimeni şi nimic), pentru imaginaţie şi nevoia de a(mai)visa.
Şi da, doresc să particip la noile poveşti şi sper să găsesc atât timpul cât şi inspiraţia de a scrie (Marie Jeanne, deja am început ceva, însă merge greu
)
Luigi Capuana scria in 1882 colectia de povesti publicata la noi sub titlul ” Izvorul frumusetii “.
Ideea era structurata pe o problema care exista inca de atunci: lipsa povestilor noi. El a reusit sa scrie cateva povesti noi, minunate, pe care le-a declarat ultimele.
Dupa ani si ani, aceasta a devenit o problema din ce in ce mai mare. Desigur, avem Harry Potter, Narnia si alte fantezii asemanatoare, dar povestile si basmele scurte, pline de farmec, mister si invataturi, povestile pe care le recitesti si ca adult, aproape au disparut.
Made în România-The Twilight Room
Din ciclul amintiri de acu’ cîteva luni, prezentăm azi.
De cînd am început să aştern gînduri pe internet, rar am găsit ceva care să-mi capteze atenţia. Şi mă refer aici la articole, bloguri şi de ce nu, benzi desenate.
Read the rest of this entry »
O agrafă roşie şi un vis împlinit
Citeam acum cîteva minute , ca tot omul care apucă să citească abia în week end, căutînd un articol pentru un coleg de la muncă , în legătură cu o discuţie despre religie. Cum spuneam , citeam în Reader’s Digest un articol despre cum să vezi partea plină şi frumoasă a vieţii , să nu te dai bătut şi să crezi că poţi să-ţi împlineşti visul. Sau cel puţin asta am înţeles eu.
Oricum , proverbul conform căruia nu rişti , nu cîştigi, este adevărat. Read the rest of this entry »
Tehnologia(comunicarii)=evolutie?
Mă uitam ieri , atît cât am putut ( pînă să pună somnul stăpânire pe mine -din nou) la Teo şi Turcescu ( părerea mea diferă de a lui piticu ), când la un moment dat , am auzit o chestie despre un subiect care, mărturisesc, mă cam frământă.
Şi anume tehnologia şi cum ajută sau împiedică ea comunicarea.
Bine, din câte am experimentat eu pînă acum, mie mi se pare că o cam încurcă.
Cum adică de ce? Păi să vedem.
Read the rest of this entry »











