daydream in a cup

Foto: Marius"Michel" Mihalache (http://www.flickr.com/photos/michel2233/)

În urmă cu 20 ani, în decembrie 1989 , a avut loc ceea ce numim încă ….Revoluţie. Acum 20 de ani , aveam 8 ani şi înţelegeam că evenimentul are legătură cu Ceauşescu.

Ce mă mai necăjisem în urmă cu o săptămână sau 2,când mi se luase cravata de pionier [probabil că nu mi facusem tema, sau nu ascultasem ce mi spusese tovarăşa-şefă de Gestapo, nu alta-..motivul nu mi-l mai amintesc],  iar când a început Revoluţia m-am gândit bineînţeles că avea legătură cu cravata mea [deh, copil de 8 ani], care probabil o şi declanşaşe.

Mii de oameni au murit, iar sacrificiul lor este folosit numai în campanii electorale, pentru atragerea de voturi sau pentru amplificarea grandomaniei

Şi dacă există oameni în România care considera că Iliescu ar trebui judecat pentru ce s-a întâmplat la Revoluţie, acesta se întreabă: “Cine ar putea să mă judece pe mine în legatură cu Revoluţia română?”. Dacă s-ar încerca judecarea lui, acest lucru “ar provoca un protest general în întreaga ţară“, crede Ion Iliescu.

20 de ani fără un rezultat clar, fără cinstirea memoriei celor care au murit-decât  ca motiv de paradă, fără judecarea celor care au tras în popor,  fără găsirea/recunoaşterea vinovaţilor.

20 de ani-verdictul lui Brucan, poate un verdict prea optimist, unul care ne dădea speranţe când nu mai era cazul.

Iar după 20 de ani….?

Foto:Marius"Michel"Mihalache (http://www.flickr.com/photos/michel2233/)

Ieri au avut loc concertele şi spectacolul pentru (nu scriu dedicate, pentru că sunt de părere că acum, Erica va fi mai mult timp printre noi) Erica.
Chiar mi-aş fi dorit să iau parte la miracolul înfăptuit de Cabral, însă n-am reuşit, iar anul ăsta cred că am fost mai obosită decât în zece.
Mă bucur să văd că acţiunea lui Cabral a avut aşa succes şi oamenii au participat în număr mare, dacă nu în persoană, ci mai ales ca ajutor.
Mă-ntreb doar dacă voi apucă, eu sau urmaşii mei, ziua în care statul chiar va face ceva pentru cetăţean, nu doar împotriva lui, nu doar să-l fure, să-l înhame la plata a unşpe mii de taxe şi tăxuleţe, nu doar să-l mintă, să-l amăgească cu promisiuni pe perioadă limitată, până capătă votul.

Felicitări Cabral, felicitări tuturor celor care au donat şi vor dona (am să o fac şi eu) şi La mulţi ani şi sănătate Erica! Îţi mulţumim că ne-ai atins inimile!

Photowalk

Din păcate la celelalte 5 am cam tras chiula (zăpăceala la servciu, mici începuturi de depresii, etc).

Însă duminică, la o zi după lansarea siteului photowalk (mulţumim Paul) am reuşit să-mi fac şi eu (re) apariţia.

De data am fost mai puţini, adică Paul, Jamayk, TSK,  o faţă nouă, Sorin şi Mihai  iar traseul ceva mai cunoscut mie (nu ştiu dacă asta e bine ori nu) adică Universitate-Parcul Carol (pe traseul iniţial mai era şi Parcul Tineretului, însă băieţii petrecuseră cu o seară înainte, la ziua lui Jama -mulţam că mi-aţi zis şi mie…(la mulţi ani Jama!)- şi erau cam obosiţi)
Read the rest of this entry »

Duminică am fost la concertul susținut de Leonard Cohen.
Cum să zic, n-am mai fost la un concert mai sfâşietor de superb.
Read the rest of this entry »

Chestia asta trebuia scrisă de alaltăieri, dar nu mai ştiu cu ce m-am luat.
În schimb, dragul de Iohan are o viteză de mă face de ruşine.
Read the rest of this entry »

Pauzele lungi şi dese duc la :

Mai săptămânile trecute circula o petiţie pentru interzicerea maltratării animalelor ca “arta”.
Tot atunci, pe 31 martie, Marie Jeanne scria un articol despre povestea de mai sus, câini, copii şi orfelinate.

Nu vreau ca acel copil care a torturat cainele sa aiba vreodata contact cu copilul meu! Nu ii gasesc nici o scuza (vai a fost indemnat de adulti). Pe bune? Voi erati atat de cretini cand erati mici? Daca da, nici voi nu vreau sa va apropiati de copilul meu vreodata.
Nu vreau ca acel copil sa ajunga sa fie primar, politist, in armata sau seful cuiva.

Iar ironia sorţii, face ca zilele astea :

O fetiţă a murit sfâşiată de câini pe un maidan de la marginea Constanţei. Veronica Ţigănuş, de numai 6 ani, a ieşit sâmbătă, la ora 18, la joacă în jurul casei, pe un teren viran şi insalubru de la ieşirea din oraş spre Agigea, în apropiere de Poarta 9 a Portului Constanţa. Când s-a înserat, fetiţa nu s-a mai întors acasă, iar familia a început s-o caute în împrejurimi, prin vecini, pe la locul de joacă. La ora 22.20, mama copilei a sunat la 112, cerând ajutorul Poliţiei pentru găsirea Veronicăi.

Poliţiştii de la Secţia 5, de la Serviciul criminalistic şi de la Investigaţii criminale au început căutările. La 200 metri de locuinţă, la marginea unui teren arabil, zăcea cadavrul micuţei, cu muşcături de colţi pe cap, la gât, pe mâini şi pe picioare. Medicul legist chemat la faţa locului a tras concluzia că urmele provin de la mai mulţi câini care au atacat-o pe fetiţă – probabil o haită care căuta mâncare la tomberoanele din zonă.

Nu am nimic cu Marie Jeanne sau oricine altcineva, dimpotriva, o apreciez tare mult iar citatul şi articolul au fost luate aleatoriu şi din lenea de a căuta pe alte bloguri, însă mărturisesc ca prima reacţie la auzul ştirii despre fetiţa sfâşiată de câini, m-a dus cu gândul la cât de multe petiţii semnam, cîteodata din snobism, pt drepturile animalelor, iar oamenii îi lăsăm să moară.
Pentru copiii şi adulţii omorâţi de câini facem o petiţie?

Hit me!

Acum o săptamană sau două, am primit de la Marie Jeanne , în offline un mesaj cu un link. Un mesaj provocare , căruia nu-i poţi spune nu.
Aceasta este provocarea Chitzchitz.Pentru cei care încă copilăresc şi nu uită copilul din ei, pentru următoarele generaţii de copii ( şi hai să recunoaştem că actuala generaţie este cam scăpată de sub control şi fără pic de bun simţ pentru nimeni şi nimic), pentru imaginaţie şi nevoia de a(mai)visa.
Şi da, doresc să particip la noile poveşti şi sper să găsesc atât timpul cât şi inspiraţia de a scrie (Marie Jeanne, deja am început ceva, însă merge greu )

Luigi Capuana scria in 1882 colectia de povesti publicata la noi sub titlul ” Izvorul frumusetii “.

Ideea era structurata pe o problema care exista inca de atunci: lipsa povestilor noi. El a reusit sa scrie cateva povesti noi, minunate, pe care le-a declarat ultimele.

Dupa ani si ani, aceasta a devenit o problema din ce in ce mai mare. Desigur, avem Harry Potter, Narnia si alte fantezii asemanatoare, dar povestile si basmele scurte, pline de farmec, mister si invataturi, povestile pe care le recitesti si ca adult, aproape au disparut.

Sau oameni talentaţi “fabricaţi” în România.

Despre primul clip, cu Pavarotti din Banat, păcat că nu ştim să apreciem talentul, acolo unde există şi se promovează în schimb doar non talentul, de la funduri şi sâni la ghiuluri şi guiţături.

Cum zice un amic

Mihai
Votati-l ca merita!

Pentru noi, pentru români, Crăciunul ar trebui să aibă ceva mai mult decît sensul comercial pe care încearcă (de asemenea) să-l preia din globalizare.
Cu 2, 3 zile înainte de Crăciun, pe străzile Bucureştiului, cît şi în restul ţării mureau tinerii din 89 pentru ceea ce numim noi azi LIBERTATE, pentru salvarea noastră, a celor de azi, din 2007.
Aş vrea să cred că gestul lor nu a fost uitat şi va rămîne mereu în memoria noastră, mai mult decît un titlu într-un ziar, o ştire la tv.
Preţul plătit pentru a fi LIBERI!
UN articol din Decembrie 2006

photo by Alonso Díaz

Nu ştiu dacă am mai scris de auzul meu fin ca de iepure-nu că despre el ar fi vorba- însă câteodată nu mă lasă să pierd momente şi gesturi mărunte care fac totuşi viaţa frumoasă.
Ca de exemplu astă seară, cînd eram în faţa tv ului, discutînd cîte în lună şi în stele cu mama, punînd accent mai ales pe faptul că în România sunt destule persoane care se plîng de ea (de ţară adică), însă nu fac nimica. Şi da, vreau să zic că prea suntem o ţară de “analişti” sau cum s-o zice ăstora de fac tac-şouri (da, există o intenţie în scrierea cuvîntului talk show aşa), dar cînd vine vorba să şi facă ceva, dau înapoi.
Doamnelor şi domnilor, faptele nu au loc singure, de la ele putere. Lucrurile nu doar se întîmplă, sunt şi provocate. Se gîndeşte dar se şi acţionează.
Sau mai pe scurt, ascultaţi de la început pînă la sfîrşit “DEŞTEAPTĂ-TE Române!” şi reţineţi titlul.

Dar cum spuneam, nu este vorba (nici&numai) de acest lucru.
La un moment dat, am auzit o timidă/surdă muzică de fanfară. Sau de bîlci, cum spun americanii, că la ei fanfarele nu-şi fac apariţia numai la evenimente militare/politice. Prima dată am crezut că vine de la serial (Midsommer Crimes sau Murders), dar parcă nu se potrivea cu scenariul (oamenii se cam omorau pe acolo, cam sadic din partea regizorului să aducă fanfară sau să introducă o fanfară şi pe fundalul ei să-şi ia ăştia zilele, nu credeţi?).
Am ignorat-o aşadar, dar curiozitatea mea nu. Astfel, deschizând geamul (după ce “amuţisem” televizorul şi nu mai aveam mult pînă la a face urechea pâlnie, să-mi dau seama cărui vecin îi place muzica Jazz (a la Louis Armstrong) ), m-am trezit că asist la o “serenadă” de sezon a patru tineri îmbrăcaţi ca Moş Crăciun. Patru oameni care s-au decis să mai spargă agitaţia/monotonia specifică pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă (apropo, credeţi că o să avem zăpadă anul ăsta? ), făcînd un gest poate comercial (şi preluat) într-un fel, dar spontan.

Sincer, acesta este motivul pentru care îl apreciez pe Mălaimare ca ….nu artist….dar om de show biz. Sau iniţiativele Institutului Cultural Român din vara asta.
Faptele care dau rezultate sunt cele spontane. Bine şi gîndite într-un anume fel, dar care dau impresia de spontane.

Şi ca orice lucru care mă impresionează, mă pune şi pe gânduri. În sensul că, suntem atît de prinşi în a comenta, a vedea lucrurile în gri, că nu mai vedem gesturile mărunte şi frumoase care au loc în jurul nostru. Suntem prea ocupaţi să vedem nuanţele de gri.

Louis

Israel Kamakawiwo’ole -Somewhere Over the Rainbow/What a Wonderful World

Ieri am reuşit să ajung la reprezentaţia Asas do Destino a Teatrului Ka din cadrul festivalului iniţiat de Institutul Cultural Român (aplauze!!!)
În sfîrşit, mai ajung şi la noi cultura şi teatrul de stradă.

Spectacolul trupei Ka, a fost, în opinia mea unul plin de mesaje.
Povestea ultimelor clipe ale Omului, aflat în faţa Morţii, care trebuie să înţeleagă că moartea nu înseamnă decît o continuare a vieţii de pe pămînt.
Şi a faptului că nu suntem singuri pe drumul spre trecere , de fapt niciodată nu suntem lăsaţi singuri de către Dumnezeu, chiar dacă nu ne dăm seama mereu.

Ce regret este faptul că nu am ajuns încă de la început, ci undeva pe la jumătate. Poate cei care găzduiesc spectacole în aer liber ar putea să monteze totuşi şi indicatoare sau să facă afişe unde să menţioneze unde anume au loc exact reprezentaţiile, astfel încăt să nu pierzi începutul.

Urmează trupele Ilotopie din Franţa (28, 29 iulie, ora 21.30) şi Tuig din Olanda (4, 5 august, ora 21.00).

Read the rest of this entry »

Poza asta se potriveste aici si aici

Putem să ne (mai)recuperăm oraşul? Şi…. să nu ne mai vindem ţara?!
Ce-mi place si traficul surprins

Pe de altă parte, bună ideea urmatoare. Am văzut aşa ceva şi în Franţa

” alt=”" />

Ultima poza este din Paris, aprilie 2007

Am zis ca o sa scap de discutiile pe aceasta tema, dar se vede treaba ca nu. 3, 4 persoane, fie amici fie cunostinte din spatiul virtual tot imi vor spune parerile lor cu privire la subiect sau ma vor intreba ce parere am.

Nu stiu cum se face dar nu stiu cu ce sa incep. Sa incep cu discriminarea si definitia ei sau sa ma refer direct la homosexuali ? Read the rest of this entry »