daydream in a cup

Cercetătorii britanici au dezvoltat un sistem care permite oamenilor să transmită mental gânduri, cuvinte şi imagini către semeni de-ai lor.

Nu încetez a mă mira cum vine SF-ul peste noi. Dacă la începutul lui 2000 eram dezamăgită că nu s-au produs maşini zburătoare (gen cele din The Jetsons), acum văd cum năvălesc în realitate 1984 şi Minority Report (da, am mai scris pe tema asta şi  tot nu mă  plictisesc).

O prietenă spunea că peliculele şi romanele care le-au stat la bază,  precum cele amintite mai sus, nu prind viaţa abia acum, ci sunt create din viaţa pe care deja o trăim şi că începem să uităm valorile adevăratei vieţi sociale.Tind să-i dau dreptate.

Iniţial, “descoperirea/invenţia” din citatul de mai sus , ar urma să fie folosită în scopuri medicale,  pentru cei care nu mai pot vorbi decât asistat (vezi cazul lui Stephen Hawking).

Desigur, aşa au zis şi cu clonarea……

Oricum am privi, sunt de părere că nu vom mai deloc intimitate. Nu că până acum am fi avut berechet…dar totuşi.

Aşadar, ce nevoie mai avem de telefoane mobile şi computere?Nu  mai bine ne concentrăm să trimitem ce vroiam să spunem via unui gând?

După ce în urmă cu un an am pierdut B.Fit in the street şi după luni lipsă de la photowalk-uri, duminică (31 mai 2009) am reuşit să scutur praful de pe aparatul foto.
Sincer, ieşirea a fost foarte pe gustul meu, chiar îmi era dor de un specatcol în stradă.
Nu ştiu cum a fost publicul în primele 3 zile, pentru că începând în cursul săptămânii nu am mai ajuns,însă Paul & Co. au luat pulsul reprezentaţiilor încă de la început.
Tot ce pot să spun, după un tur Universitate-Cişmigiu-Constituţiei, unele luate de două ori la picior, o mică febră musculară, ca să îi citez pe cei de la Voala (cred) : Let us do it again!.

Read the rest of this entry »

Se iau următoarele titluri:
Piloţii Carpatair sau Experiența piloților
şi
Airplane crash lands in Hudson River.
Acum, nu-mi aduc aminte să fi citit vreun ziar în care să se fi luat un interviu celor doi piloţi de la noi.Sau măcar să fi văzut o fotografie cu ei pe prima pagina. Sau ce să mai vorbesc de participarea lor la toc şouri…
Chestie care, mi se pare cam tristă.
Mă uitam la şou lui Letterman, de pe AXN, când mi-am dat seama că la noi nu s-a făcut nimic asemănător.
Un tricou, un wallpaper, un puzzle, ceva…
Nimic. La americani se comercializează orice.
La noi, nici lucrurile bune. În schimb, de cele rele sunt pline ziarele şi ştirile TV.
.

Oare de ce nu ştim să ne mândrim cu ce avem bun?

Dragii babii,
În cazul în care aţi mai făcut reparaţii prin casă (gen, schimbat ţevile după şi pentru scutirea de “acuze” de la vecinii inundaţi de alţii) sau dacă aţi zugrăvit, să nu schimbaţi dopul de la cadă!
Adică în cazul în care aveţi dop de plastic, de ăla negru, de pe vremuri, nu cumva să-l aruncaţi! Nu!!Să nu faceţi asta!!!Vă rog eu!
Read the rest of this entry »

Trebuie să mărturisesc că nu prea mă atrag filmele despre războaie, aşa cum m-am săturat şi de cele despre Ceauşescu, care se scot pe bandă rulantă.
Ştiu, grozav articol pentru începutul lui 2009.
De ce nu îmi plac? Pentru motivul că oamenii nu vor învăţa nimic bun din ele, din contră , vor răspândi pe mai departe doar răul.
Oricum, în afară de Războiul lui Hart (singurul în care mi-a plăcut jocul lui C.Farell şi la care m-am dus mai mult pentru Marce Iureş), cum spuneam, nu prea le am cu filmele despre război.
Read the rest of this entry »

De fapt poate mă refer la acelaşi lucru, deoarece nu vorbesc de nervii pe care ni-i fac anumite persoane. Sau poate da….
Oricum, ideea e că am fost la stomatolog. Asta după ce am găsit unu ok, că de cel de dinainte trebuia să mă rog să vadă ce am (iar replica pe care mi-o dădea era mai mereu aceeaşi -”Eşti tu răsfăţată”-probabil, dar nu şi când este vorba de dinţii mei….sau de sănătatea mea).
Însă să continuăm. Read the rest of this entry »

Nu înţeleg de ce şi deja mă tem pentru viaţa mea şi a cunoscuţilor!
Mă aştept ca Mosadul, CIA, FBI şi KGB să mă urmărească din minut în minut.

Mi-aş dori să ne ia la ochi şi Jurnalul Naţional sau Magazinul (da, cel albastru de joi).

(Click pentru mărire)

(Click pentru mărire)

Mai săptămânile trecute circula o petiţie pentru interzicerea maltratării animalelor ca “arta”.
Tot atunci, pe 31 martie, Marie Jeanne scria un articol despre povestea de mai sus, câini, copii şi orfelinate.

Nu vreau ca acel copil care a torturat cainele sa aiba vreodata contact cu copilul meu! Nu ii gasesc nici o scuza (vai a fost indemnat de adulti). Pe bune? Voi erati atat de cretini cand erati mici? Daca da, nici voi nu vreau sa va apropiati de copilul meu vreodata.
Nu vreau ca acel copil sa ajunga sa fie primar, politist, in armata sau seful cuiva.

Iar ironia sorţii, face ca zilele astea :

O fetiţă a murit sfâşiată de câini pe un maidan de la marginea Constanţei. Veronica Ţigănuş, de numai 6 ani, a ieşit sâmbătă, la ora 18, la joacă în jurul casei, pe un teren viran şi insalubru de la ieşirea din oraş spre Agigea, în apropiere de Poarta 9 a Portului Constanţa. Când s-a înserat, fetiţa nu s-a mai întors acasă, iar familia a început s-o caute în împrejurimi, prin vecini, pe la locul de joacă. La ora 22.20, mama copilei a sunat la 112, cerând ajutorul Poliţiei pentru găsirea Veronicăi.

Poliţiştii de la Secţia 5, de la Serviciul criminalistic şi de la Investigaţii criminale au început căutările. La 200 metri de locuinţă, la marginea unui teren arabil, zăcea cadavrul micuţei, cu muşcături de colţi pe cap, la gât, pe mâini şi pe picioare. Medicul legist chemat la faţa locului a tras concluzia că urmele provin de la mai mulţi câini care au atacat-o pe fetiţă – probabil o haită care căuta mâncare la tomberoanele din zonă.

Nu am nimic cu Marie Jeanne sau oricine altcineva, dimpotriva, o apreciez tare mult iar citatul şi articolul au fost luate aleatoriu şi din lenea de a căuta pe alte bloguri, însă mărturisesc ca prima reacţie la auzul ştirii despre fetiţa sfâşiată de câini, m-a dus cu gândul la cât de multe petiţii semnam, cîteodata din snobism, pt drepturile animalelor, iar oamenii îi lăsăm să moară.
Pentru copiii şi adulţii omorâţi de câini facem o petiţie?

Cred că o să încep să fac o arhivă .

eu.
mail cu subiectul ” teme referate-dezvoltare rurala”

Salut!

Dl.profesor doreste sa stie alegerea temelor maine sau cel tarziu
saptamana viitoare

1)Dezvoltarea rurala: al doilea pilon al politicii agricole
comune.Etapele politicii de dezvoltare rurala in UE si Romania
2)Relatia agricultura -dezvoltare rurala in UE si Romania
3)Analiza comparativa a implementarii programului SAPARD in Romania si
in celelalte state dupa 2004
4)Analiza economica-sociala a spatiului rural in Romania (de peferat
pe judet sau regiune)
5) Proiecte de investitii in mediul rural: studii de caz
6) Dezvoltarea durabila a zonelor rurale, studiu de caz pe zonele
montane si/sau pe Delta Dunarii
7)Strategia generala de dezvoltare a Romaniei, defalcata pe
Axe.(Analiza diagnostic a sectorului ….(nu am reusit sa mi notez),
observatii generale si specifice, masuri de dezvoltare rurala si
alocatii financiare)
Axa 1- Competitivitatea sectoarelor agroalimentar si forestier
Axa 2-Imbunatatirea mediului din/in spatiul rural
Axa 3-Cresterea calitatii traiului in mediul rural si
diversificarea economiei rurale
Axa 4- Implementarea de strategii de dezvoltare locala
promovate de parteneriate locale public-private

8)Abordare a politicii de dezvoltare rurala din punctul de vedere al
Romaniei
9) Evaluarea impactului politicii de dezvoltare rurala in Romania
10) Ajustarea dezvoltarii agriculturii si spatiului rural la
structurile europene

Dl. prof. a spus ca doreste sa vada mai multa contributie
personala .

A doua zi, o intrebare :

Neata,
Fii,te rog, mai explicita:temele sint pentru examen sau pentru seminarii?Unde se face optiunea?multumesc…

(dupa retineri de genul “tu ai citit ce am scris la subiect?”)
raspunsul :

Temele sunt pentru referate, si vor conta la examene. Sper ca am explicat mai clar acum.
Optiunea se face la curs, sau via mail, telefon catre domnul profesor.

_______________________________________________

o colega : ce teme de referat a dat profu?
eu N ai….despre cursul lui….cum am scris in mail#
o colega: si cand trebuie sa le predam
eu N : pina in examen
o colega: am incercat sa deschid mesajul dar nu pot
eu N : la mine in mail nici n a ajuns )

eu N : si aici e suportul de curs(link) http://blablabla/files/Econ.%20activit%80%A0%A0%C4%92%A3%C5%A3ilor%20alternativ/
o colega: nu stiam de ce nu apare
o colega: tu iti bati joc de mine
o colega: ce naiba e asta
o colega: adresa pe care gas cursul
eu N : poftim?cum adica imi bat joc de tine?
eu N : asta imi trebuie daca ma implic
o colega: ce e aia
o colega: am gresit
o colega: nu era pt tine
eu N (3/24/2008 9:24:05 PM): …………………….
o colega: stai
o colega: de ce te-ai sup
o colega: nu stiam ce e cu adresa aia
eu N : daca te grabesti….
o colega: pai si nu inteleg de ce te-ai sup
o colega: am zis in gluma
o colega: tu te-ai grabit
o colega: sa stii ca nu jignesc pe cineva care ma ajuta
eu N : ideea e ca nici nu te uitasesi la link, nu i asa? si de cand cu dl ala de m-a intrebat de temele de la celalalt prof, daca s pt examen sau seminarii…
am zis ca nu mai implic
o colega: si nu te-as jigni pt ca nici nu ne cunoastem f b
eu N : nu e vorba de jignit, dar nu ti as fi trimis vreo tampenie
o colega: nu sunt genul de om sa vb urat pe cineva
o colega: cu cineva
o colega: pur si simplu am vazut toata chestia aia lunga si nu stiam ce e cu ea

Trebuie să mărturisesc că la început, ideea de blog nu m-a atras prea mult. Şi într-o oarecare măsură mi se părea aiurea ca gândurile, problemele, tristeţile şi bucuriile mele să fie cunoscute chiar şi de oameni pe care nu-i cunosc.
Însă, până la urmă, am îmbrăţişat “trendul” şi l-am adaptat ideilor şi principiilor mele, adică de a scrie despre ce mă deranjează/ îmi place etc.
Dar nu acesta este scopul acestui post, ci acela că uneori blogul poate ajuta la salvarea unor vieţi /răspîndirea informaţiilor despre un caz grav ş.a.m.d. Altfel spus, blogul îndeplineşte în aceste cazuri exact scopul pentru care a apărut, acela de răspîndire de informaţii/ştiri.
În cazurile de azi, rolul lui este unul important.

Unul dintre cazuri este cel al lui Dan Sântimbreanu (asta aşa, pe plan mioritic).
Dan a fost diagnosticat (şi operat cu succes) cu neurinom acustic.
Prin faptul că a scris despre boala sa, a făcut-o cunoscută în rândul altor persoane şi poate a ajutat în acest fel pe alţii diagnosticaţi ca şi el.

Un alt caz ar fi cel despre care am citit în Reader’s Digest, al Anyei Peters.
Din cîte îmi amintesc, tipa încerca să ia viaţa de la capăt şi ştiu că o perioada a dormit în maşină, încercînd să-şi găsească un loc de muncă.
Şi-a făcut blog, oamenii au început să audă de ea, iar acum are o carte inspirată din viaţa ei.
Nu ştiu cum stau lucrurile cu ea acum, însă….puterea scrisului.

Şi tot legat de puterea scrisului, am găsit azi o ştire interesantă :

Scrisul poate reduce stresul provocat de un cancer

WASHINGTON / 14:18, 24.03.2008

Pacienţii care scriu despre cele mai sumbre temeri ale lor legate de cancer înregistrează o îmbunătăţire a calităţii vieţii, potrivit unui studiu realizat în SUA, publicat în jurnalul The Oncologist, şi preluat de BBC.

Nancy Morgan, de la Centrul Lombardi din cadrul Universităţii Georgetown, Washington, unde a fost pus la punct un Program al artelor şi ştiinţelor umane, a abordat mai mulţi pacienţi ai unui spital din capitala americană şi i-a rugat să ia parte la un experiment. Pacienţii, bolnavi de leucemie sau limfom, au fost rugaţi ca timp de 20 de minute să scrie despre modul în care cancerul i-a schimbat şi despre felul în care percep aceste schimbări.

Câteva săptămâni mai târziu, 49% dintre pacienţii care s-au oferit voluntari au spus că scrisul i-a ajutat să-şi schimbe gândurile despre boală, în timp ce 38% au declarat că sentimentele faţă de această situaţie s-au schimbat. Cei care au cel mai mult de câştigat de pe urma scrisului au fost pacienţii tineri şi cei care au fost diagnosticaţi de puţină vreme cu această boală.

Gândurile şi sentimentele – procesul cognitiv şi emoţiile asociate cancerului – sunt subiectele cheie în această “terapie a scrisului”, ce are efecte benefice deosebite.

Azi e 13, după cum probabil unii ştiaţi c-o zi înainte sau deloc. Pentru cei cu deloc am o nedumerire. Dacă şi voi nu credeţi în superstiţii, cum vă explicaţi că totuşi vi se întâmplă lucruri tematice zilei cu pricina, aşa cum mi-a tăiat calea azi o pisică neagră. Adică, ieri unde **** era pisica??? Sau iese la plimbare numai în ziua de 13?

Sau oameni talentaţi “fabricaţi” în România.

Despre primul clip, cu Pavarotti din Banat, păcat că nu ştim să apreciem talentul, acolo unde există şi se promovează în schimb doar non talentul, de la funduri şi sâni la ghiuluri şi guiţături.

Cum zice un amic

Mihai
Votati-l ca merita!

photo by Alonso Díaz

Nu ştiu dacă am mai scris de auzul meu fin ca de iepure-nu că despre el ar fi vorba- însă câteodată nu mă lasă să pierd momente şi gesturi mărunte care fac totuşi viaţa frumoasă.
Ca de exemplu astă seară, cînd eram în faţa tv ului, discutînd cîte în lună şi în stele cu mama, punînd accent mai ales pe faptul că în România sunt destule persoane care se plîng de ea (de ţară adică), însă nu fac nimica. Şi da, vreau să zic că prea suntem o ţară de “analişti” sau cum s-o zice ăstora de fac tac-şouri (da, există o intenţie în scrierea cuvîntului talk show aşa), dar cînd vine vorba să şi facă ceva, dau înapoi.
Doamnelor şi domnilor, faptele nu au loc singure, de la ele putere. Lucrurile nu doar se întîmplă, sunt şi provocate. Se gîndeşte dar se şi acţionează.
Sau mai pe scurt, ascultaţi de la început pînă la sfîrşit “DEŞTEAPTĂ-TE Române!” şi reţineţi titlul.

Dar cum spuneam, nu este vorba (nici&numai) de acest lucru.
La un moment dat, am auzit o timidă/surdă muzică de fanfară. Sau de bîlci, cum spun americanii, că la ei fanfarele nu-şi fac apariţia numai la evenimente militare/politice. Prima dată am crezut că vine de la serial (Midsommer Crimes sau Murders), dar parcă nu se potrivea cu scenariul (oamenii se cam omorau pe acolo, cam sadic din partea regizorului să aducă fanfară sau să introducă o fanfară şi pe fundalul ei să-şi ia ăştia zilele, nu credeţi?).
Am ignorat-o aşadar, dar curiozitatea mea nu. Astfel, deschizând geamul (după ce “amuţisem” televizorul şi nu mai aveam mult pînă la a face urechea pâlnie, să-mi dau seama cărui vecin îi place muzica Jazz (a la Louis Armstrong) ), m-am trezit că asist la o “serenadă” de sezon a patru tineri îmbrăcaţi ca Moş Crăciun. Patru oameni care s-au decis să mai spargă agitaţia/monotonia specifică pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă (apropo, credeţi că o să avem zăpadă anul ăsta? ), făcînd un gest poate comercial (şi preluat) într-un fel, dar spontan.

Sincer, acesta este motivul pentru care îl apreciez pe Mălaimare ca ….nu artist….dar om de show biz. Sau iniţiativele Institutului Cultural Român din vara asta.
Faptele care dau rezultate sunt cele spontane. Bine şi gîndite într-un anume fel, dar care dau impresia de spontane.

Şi ca orice lucru care mă impresionează, mă pune şi pe gânduri. În sensul că, suntem atît de prinşi în a comenta, a vedea lucrurile în gri, că nu mai vedem gesturile mărunte şi frumoase care au loc în jurul nostru. Suntem prea ocupaţi să vedem nuanţele de gri.

Louis

Israel Kamakawiwo’ole -Somewhere Over the Rainbow/What a Wonderful World

Mi-a picat azi privirea pe un titlu de ziar foarte …interesant. Bine, interesant în opinia mea. Şi a filologilor, pasionaţilor de literatura, conspiraţii, etc :

Trei sute de intelectuali se indoiesc ca Marele Will ar fi autorul pieselor care i se atribuie indeobste. Contestatarii cer reluarea investigatiilor si, eventual, descoperirea „faptasului“.

Primul gînd care mi-a venit în minte a fost Ce-o zice proful meu de literatură engleză de asta ?

Ultima dată cînd am auzit de el a fost la un cenaclu literar (Cristian ştie sau măcar bănuieşte despre ce vorbesc), pe ultima pagină a unui ziar (desigur tot literar ).

Dar destul despre profu’ meu.
Să revenim la subiect.

Să fie oare William Shakespeare doar un produs? Un pseudonim sub care puteau publica alţi scriitori ai vremii?
M-a amuzat unul dintre motivele/argumentele folosite de cei care se îndoiesc de Shakespeare:

“Mai mult, cei care se indoiesc de capacitatile bardului sint contrariati ca acesta nu a pomenit in nici o piesa de locul lui de nastere si nici nu a construit intrigi pornind de la viata oamenilor de rind din Anglia rurala: „Cred ca principala sursa o reprezinta De Vere“, sustine Sir Derek, „atita vreme cit consider ca un autor scrie despre propriile experiente, despre propria viata si despre apropiatii lui“.”

Asta cu autorul care scrie (doar) din experienţe proprii mi s-a părut…criminală! Aviz pentru scriitori sau cei care doresc să se lanseze în ale scrisului : NU cumva să vă documentaţi darămite să citiţi şi despre altceva! Să scrieţi doar despre ce vi se întîmplă! Ok?Sper că ne am înţeles!

Sau dacă omul provenea dintr-o familie de analfabeţi, asta înseamnă că nu putea sau nu trebuia să-şi depăşească condiţia?

Sunt tare curioasă cum vor dovedi că ar avea dreptate. În cazul în care ar avea. Îl resuscitează pe Shakespeare, după ce-l deshumă?
Sau poate o fi precum în bancul cu Mozart

The germans were digging Mozart’s grave and they start hearing a scratching noise. They take the coffin out and they open it and they find Mozart with a piece of paper with musical notes and he is erasing them. One of them ask: “Her Mozart what are you doing?” And he said:” I’m decomposing!!!”

Beau mereu ceai cu lămîie. Îi dă un gust aparte iar după ce termin de băut, nu o arunc.

Mi se pare că este recomandată pentru diverse chestii. S-ar părea că face şi sîngele mai fluid şi-l ajută să circule mai uşor.

Însă nu despre asta vreau să vorbesc acum. Nu neapărat, era doar un intro. Mă gîndesc că poate câteodată sunt mai…acră.
Mai ales cînd sunt călcată pe coadă ( a se înţelege cînd îşi bagă alţii nasul în oala mea).

Atîta timp cît respect mă aştept la respect. Nu te verific sau deranjez cu întrebări infantile ce faci, aştept acelaşi “tratament”.

Mulţumesc pentru grija exagerată arătată, însă mă descurc şi singură.

Şi o dedicaţie pentru cei pe care îi frămîntă probleme sau treburile altora

Jay Z-99 problems.
Being bitch ain’t one.

P.S: Ştiu că în versurile originale este but a bitch ain’t one, dar pentru cînd sunt enervată, being bitch ain’t one